Vă întrebaţi pesemne ce a declanşat minunea. Minunea minunată. Minunea aia de a vă benocla la un nou post kilometric. Şi vă mai întrebaţi ce m-a putut motiva într-atât de mult încât să-mi antrenez simţul scriitoricesc bloggerian după atâta vreme. Să nu aud un murmur de negare, căci aşa e... cineva înţelept mi-a spus că "Ya can't bullshit a bullshitter" şi nenea ăsta avea mare dreptate deci pliscu'!

Aş putea alege multe subiecte interesante de disecat, dar noo, eu trebuie să vă plictisesc cu problemele mele. Care defapt nu-s probleme ci doar inconvenienţe, un soi de mofturi. Cu toţii le avem cateodată în timpul unor stări de-a dreptul căcăcioase, de emitem pretenţii fără număr. Doar că tot cateodată mofturile astea sunt complet justificate. Că îl supărăm pe X sau îl agasăm pe Y cu ele e total irelevant. Doar trebuie să fim şi noi egoişti, nu? Mai ales daca suntem şi îndreptăţiţi. Nu le convine n-au decât să cânte la altă masă. Personal consider diplomaţia utilă doar în cazurile în care folosirea ei duce la nişte beneficii, altminteri nu mă jenez să deschid gura si să-mi torn păsul.

Mă scoate din minţi când sunt strigat pe numele de familie de catre prieteni. Băi, deci cât de mult pot detesta asta! Pfoaii, îmi năvăleşte tot sângele în cap, îmi zvâcnesc venele de la tâmple şi îmi tremură pleoapele, nu alta! Nu, nu îmi urăsc numele, departe de mine gândul ăsta, doar că mi se pare o mică-mare (hai măricică, să fie pe la mijloc) lipsă de respect. Eu din fragedă pruncie îi strig pe ceilalţi pe numele de familie doar atunci când sunt foarte supărat pe ei, ca să evit folosirea unor cuvinte dulci-amare pe care să le regret mai târziu. E prea mult dacă cer acelaşi lucru?

Tot legat de numele meu mă exasperează când este greşit pronunţat. E adevărat că "Bigiu" are două tipuri de pronunţie: cu accentul pe primul "i" (pronunţia corectă) sau pe al doilea "i" (pronunţia greşită). Fireşte cea din urmă variantă este cea mai des utilizată de străinii ce-mi aud/citesc numele pentru prima dată. Însă nici profesorii nu par foarte receptivi, unii din ei mutilându-mi numele în ciuda celor 3 ani şi ceva în care m-au suportat. Mult mai rău e atunci când sunt într-atât de darnici încât îi mai oferă numelui meu consoane suplimentare (ex. Bighiu - cu variantele de pronunţie de mai sus aplicabile şi aici) dar asta mai rar. În rest am ajuns să mă răstesc la toţi cei care n-au reuşit în atâta amar de vreme să-mi proceseze numele, nu de alta dar să-l înveţe, fiindca nu bag mâna în foc că bunului meu simţ îi va mai prii supradoza de clişee comportamentale cu care m-au dopat părinţii în cei 7 ani de acasă. O diaree verbala ar fi prea messy şi în defavoarea ambelor părţi.

După cum sunt sigur că ştiţi de mâine începe al 8-lea sezon din Dansez pentru tine. Asadar un nou sezon, noi concurenţi ce luptă pentru visurile lor, kile de emoţii şi muncă asiduă. Totodată asta înseamnă şi un motiv foarte solid pentru mine de a urmări emisiunea. De ce? Deoarece participă colegul meu de clasă, Daniel Lazăr, alături de Andreea Mantea, de aia! :D Deci e firesc să recurg la persuasiuni si maşinaţiuni de strângere de voturi, şi să-l susţin cât pot de mult! Aşa că susţineţi perechea formată din Daniel şi Andreea în fiecare vineri de la ora 20:30!

I-am promis lui Mei că îi voi onora leapşa după ce voi termina cu chinul examenelor, chit că m-a blagoslovit cu ea acu' mai bine de o lună.

Ce ai face pentru ca Google să-ţi adauge link-ul pe prima pagina http://google.ro ? Ai fi dispus să violezi un pitic, să mănânci un şarpe cu clopoţei, să tragi un rechin de coadă sau ţi-ai tatua pe frunte Google Lover? Ce nu ai face pentru un link exchange cu Google?

Sincer nu m-am gândit niciodată. Ce aş face? Păi, în afară de reclamă aş scrie ceva mai des pe blog dar nah, asta nu depinde de mine, trebuie să am despre ce să scriu, altminteri aş putea urma şi eu exemplul altor bloggeri care consideră că e necesar să îşi înveţe cititorii cum să iasă din duş în mod corect. Adică wtf?!

Ce nu aş face? Nu mi-aş transforma blogul într-o unealtă de promovare excesiva a Google-ului, cu tot ce ar implica asta, gen adoptarea unui layout care să te trimită cu gândul la Google sau postarea unor ode de mulţumire periodice pentru onoarea pe care mi-au oferit-o. Un asemenea pupincurism în detrimentul calităţii ar demonstra că nu sunt un blogger adevărat.

Leapşa merge la cine o doreşte ;-)

Am decis să scriu abia acum ca să înglobez mormanul de activităţi din vara ce aproape a trecut, care m-au ţinut în priză nonstop, cu satisfacţii pe măsură. Despre sejurul la malul mării am vorbit deja deci voi trece mai departe. Următorul obiectiv pe lista de "To do" a fost începerea şcolii de şoferi, pe care o tot amânasem. În ceea ce priveşte partea teoretică pot spune cu mâna pe inimă că n-am mai văzut în viaţa mea o carte mai terifiantă ca cea de "Întrebări şi teste". Cinismul cu care mă anunţa că raspunsesem greşit mă copleşea. Modul monopolizant prin care mă momea către o gafă îmi trăda lipsa de vigilenţa. Ba chiar aveam cumplita impresie că mă tachina. Cartea, desigur. La un moment dat nici lămâia nu mă mai scăpa de greaţă. Normal, doar îi ceream prea mult...

Sunt atâtea noţiuni abstracte (aka. reguli pe care nici dracu' nu le respectă) pe care trebuie musai să le memorezi încât te miri cum de reuşesc atâţia să-şi ia permisul mai ales când îi şi vezi gonind ca nebunii pe străzi, preferând să danseze ca Tarzan pe scaun în loc să se concentreze la drum. Există si explicaţia şpăgii, evident... pile, relaţii, pile pe bază de relaţii, relaţii pe bază de pile, blah blah, yadda-yadda...

În ceea ce priveşte partea practică, aici sunt două reguli simple de respectat: atenţia şi calmul. Cu ele de partea ta n-ai cum să dai greş, mai ales dacă îţi şi place să conduci. Manevrele gen pornire din rampă, întoarcere din 3 mişcări sau parcare în spic sunt un fleac după puţin timp de exerciţiu. Singura cu care nu m-am împăcat înca este parcarea laterală, dar asta doar pentru că nu îmi iese întotdeauna din prima încercare. Dar cum totul e bine când se termină cu bine, am luat examenul si aştept să-mi primesc permisul, deşi când mă gândesc la cum am ieşit în poza aia mă ia cu urticarie.

Înainte să dau examenul decisiv am hotărât că Bucureştiul e un loc perfect pentru relaxarea de dupa brainstorming. Am petrecut 6 zile cum nu se putea mai bine, si Flor a avut grijă de asta. Am gustat şi eu pentru prima oară experienta 6D (nu mă întrebaţi de D-uri, ca dimensiuni nu văd cum ar putea fi) cu scurtmetrajul Haunted Mine, ne-am supus unor masaje oferite de două fotolii (dintre care unul mai drăgăstos din fire se ocupa şi de şezut...don't try it), însă cea mai cea a fost ultima zi, începută de comedia "The Proposal" şi terminată de concertul Madonnei. Da, am fost la concertul Madonnei, şi oricât de mizerabila a fost organizarea nu-mi pare rău că m-am dus. Iniţial nu intenţionasem să merg, nu plănuisem nimic, dar când ne-am trezit eu şi Flor încercand să vedem scena de după gardul impenetrabil privirii (unde mai pui ca ne trimiteau gardienii la plimbare chiar şi de acolo, din afara Parcului Izvor) ne-am zis ca o ocazie ca aceea nu se va mai ivi. Acuma, eu nu sunt şi nici n-am fost vreodata vreun mare fan Madonna, dar îmi plac unele melodii de-ale ei şi nici nu ma aşteptam la prestaţii fără cusur. Mulţi au plecat înainte sa se termine concertul, si pe buna dreptate. Din moment ce scena abia se vedea măcar de ar fi fost poziţionate ecranele alea la o înălţime adecvată. Astfel, gigantul de mine a văzut destule, inclusiv scena, dar liliputanii au rămas cu un gust amar. Criticii fără licenţă care prinsesera totuşi locuri bune au plecat şi ei pe motiv că Madonna a făcut playback. Adevărat, şi nu prea. Mai corect spus a alternat live-ul cu playback-ul dar asta e complet justificat luând în considerare vârsta ei raportată la coregrafiile nu tocmai uşoare pe care le execută. Cât despre discursul ei mult blamat privind discriminarea rromilor, e adevărat ca mi-au ridicat o sprânceana textele alea politically correct de m-am simţit ca la o oră de educaţie civică predată de Attila Hunul, dar nici noi nu am procedat tocmai civilizat. Oh well, măcar ştim sigur că nu va mai pune piciorul pe pământ românesc.

Una peste alta cam ăsta ar fi rezumatul vacanţei mele. Voi ce aţi mai făcut?